Sănătate în fiecare zi

Arăt: 1 - 7 din 7 REZULTATE

Când dragostea face minuni: legătura mamă-fiică

În urmă cu câteva decenii, Maria Ștefănescu și soțul ei o adoptau pe Raluca, de la un orfelinat. Fetița visa să se facă balerină. Toate speranțele i-au fost însă spulberate de o boală fără leac.

Liniștea familiei a fost spartă într-o zi de un telefon: educatoarea anunța alarmată că Raluca făcuse o criză de epilepsie. Apoi, între 3 și 6 ani fetița făcuse mai multe astfel de crize, dar care îu âncetat în urma tratamentului medicamentos prescris de medici.

A urmat școala primară. Raluca era plină de viață, învăța bine și cu drag. Însă, pe la sfârșitul clasei a doua, crizele au reînceput. Erau asociate cu probleme de vorbire și de echilibru. Scrisul ei de mână, până atunci drept și îngrijit, se frângea brusc într-o curbă descendentă, ininteligibilă.

Verdictul medicilor a fost crud: panencefalită sclerozantă.Părinții au fost avertizați că zilele Ralucăi sunt numărate.

Boală cu evoluție rapidă

Raluca nu era singurul copil cu un astfel de diagnostic: alți 400 sufereau de aceeași boală, cauzată, se credea, de un tratament prost administrat în copilărie. Maladia evolua rapid, cu contracții dureroase și pareze. În scurt timp, Raluca a rămas imobilizată la pat. Doar și-i mai putea mișca.

Numeroase tratamente

Mama Ralucăi era asistentă medicală și a încercat tot ce se putea pentru a-și ține copilul în viață: a adus cu greu medicamente din străinătate, tratamente naturiste, terapii neomologate. Cu dragoste și încredere, nu a renunțat nicio clipă la ideea că Raluca ar putea să se facă bine. Raluca trebuia îngrijită zilnic ca un bebeluș: i se dădea să mănânce culingurița, trebuia întoarsă în pat să nu facă escare, i se vorbea și cânta de către mama ei. Fata răspundea din priviri.

Cea mai puternică legătură: mamă-fiică

Din toți copiii care erau diagnosticați cu această boală, Raluca a trăit cel mai mult. S-a stins însă la 39 de ani, în urma unor complicații pulmonare. Dorința ambelor, mamă și fiică, de a trăi a fost dincolo de cuvinte.Legătura profundă dintre ele a fost probabil leacul care a întârziat, miraculos, deznodământul.

Drumul lung și anevoios spre însănătoșire

Când testul de sarcină a indicat două liniuțe roz perfect vizibile, Mariana Biscoianu din Buzău a fost în culmea fericirii. Iar la 2 octombrie 2016 s-a născut Matei Alexandru.

Micuțul blond cu ochi albaștri și gropiță fermecătoare pe obrazul drept părea desprins dintr-o reclamă pentru bebeluși. Copilul avea însă un somn neliniștit și un comportament care a început să-i îngrijoreze pe părinți. Lunile au trecut, iar Mariana și-a dat seama că bebelușul ei nu se dezvoltă precum ceilalți copii.

Diagnostic șocant

Ajunsă la medicul de familie, acesta a sfătuit părinții să meargă cu copilul la neuropsihiatru și neurolog. Specialiștii și-au dat seama că băiețelul suferea de o tulburare de neurodezvoltare, cauzele nefiind foarte clare. Părinții aufost șocați de vestea primită. După zile și nopți de nesomn și lacrimi, după refuzul diagnisticului și după revoltă, Mariana a decis că trebuie să fie puternică pentru copilul ei. Așa că a făcut tot posibilul pentru ca bebeluțul ei să urmeze terapia indicată.

Șansa lui Matei

„De câte ori mă uit în ochii fiului meu, îmi repet că nu trebuie să mă las învinsă de nimic, pentru că iubirea de mamă depășește orice diagnostic“, spune Mariana. „Are posibilitatea de a se integra în colectiv, în societate, dacă se lucrează intens cu el. Există o șansă pentru el. O șansă pe care alți copii nu o au.“, a conchis ea.

Iubirea de mamă face minuni

Adela este o mamă de supererou. Cel puțin așa îi place ei să declare cu mândrie. Pentru că fiul ei, Davis, în vârstă de12 ani, trăiește cu o boală extrem de rară, sindromul Dravet, și luptă în fiecare zi ca să arate că există speranță.

Davis este unul din puținii copii din lume diagnosticați cu sindromul Dravet, o formă rară și incurabilă de epilepsie. Adela, mama lui, a primit diagnosticul crunt pe când copilul avea 5 ani, dar nu s-a resemnat nicio clipă. A cofondat Organizația „Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare“, cu scopul de a da o mână de ajutor copiilor aflați în situații asemănătoare.

Un dușman greu de învins

Pe site-ul asociației (www.dravet.ro), Adela a așternut povestea lui Davis:

„Davis s-a născut perfect sănătos și a luat nota 10 Apgar.

A avut o dezvoltare normală, ca la carte, și absolut nicio problemă medicală până la vârsta de 7 luni, când a făcut prima convulsie… în afebrilitate!

Am trăit atunci spaima vieţii mele, am ajuns la spital, am făcut tomografie, analize… Totul a ieșit perfect.

După câteva zile, ne-am externat și întors acasă, cu speranţa că nu vom mai trece niciodată prin așa ceva.

Din păcate, după șase luni, s-a repetat și tot așa… Am fost diagnosticaţi cu epilepsie la spitalul Victor Gomoiu și am intrat pe tratament cu Depakine.

Anii au trecut, crizele s-au înteţit, am schimbat scheme peste scheme de tratament… În zadar! Nimic nu mai dădea roade.

Pe 30 ianuarie 2012, pe o stare febrilă, a intrat în status epileptic. Nu doresc nici dușmanilor mei să simtă ce am simţit eu atunci. Norocul meu și atunci a fost tot doamna doctor Raluca Teleanu, care până ne-am suit în Salvare a stat pe telefon cu mine și m-a ajutat să… nu mor!

Acesta a fost momentul în care doamna doctor a simţit că lucrurile nu sunt ce par a fi și a început să aibă suspiciuni. Așa că a hotărât să plecăm în Paris, la profesorul neurolog Olivier Dulac. Acolo, am aflat tristul diagnostic și am făcut cunoștinţă cu dușmanul meu pe viaţă: sindromul Dravet.

Am experimentat atunci și continui să experimentez toate stările de disperare posibile… De când am aflat acest diagnostic, nu a mai existat nicio noapte în care să nu adom plângând… de frică!

Încerc să învăţ tot ce pot despre Dravet, tot de frică de a nu-mi scăpa ceva și atunci să mă lovească. Vreau să îi aflu “punctele slabe”, ca să îl pot învinge eu… deși știu că e o boală incurabilă. Mai știu și că dragostea mea pentru Davis este incurabilă… Mai incurabilă decât orice boală… și, pentru el, voi lupta până când voi cădea eu sau… Dravet!

Dumnezeu îi încearcă doar pe cei pe care îi iubește și, de aceea, tot El îmi dă și puterea să LUPT.“

Când dragostea e mai puternică

Adela a trecut peste momentele de disperare, încercând să afle cât mai multe despre această boală incurabilă. Acum, Davis urmează un tratament anticonvulsivant, precum și o dietă specială – dieta ketogenică – care diminuează efectele bolii. Merge la școală, face înot și diverse terapii – și își trăiește, zâmbind, copilăria. Iar mama lui îi stă permanent alături și se bucură de fiecare clipă împreună.

Operată în pântecele mamei

Smaranda, o fetiță perfect sănătoasă acum, a fost pusă la încercare încă de când se afla în pântecele mamei. Când mama ei era în a treia lună de sarcină, medicii au descoperit că este în pericol și s-ar fi putut naște cu diverse malformații.

„Sarcina a decurs normal până în luna a treia, când am aflat de la medicul meu din Mehedinți că era o problemă. La ecografie s-a văzut o bandă (bride amniotice) care ar fi putut să se îbfășoare strâns în jurul mâinii sau piciorului copilului. La început m-am speriat, dar apoi am început să mă interesez de soluții, să mă documentez despre această anomalie. Nu știam ce să cred, ceea ce aflasem mă speria foarte tare, pentru că bebelușul s-ar fi putut naște cu malformații“, povestește Melania, mama Smarandei.

Părinții au consultat mai mulți medici

Speriați, părinții au cerut opinia mai multor specialiști, de la care au primit răspunsuri diferite. În căutarea unor soluții, au ajuns la un spital privat din București. O ecografie amănunțită a confirmat prezența bridelor amniotice, medicul spunându-le părinților că este nevoie de operație. „Împreună cu soțul meu am hotărât să nu ne asumăm niciun risc pentru copil, astfel că în săptămâna a 26-a de sarcină, s-a făcut operația. După intervenție, medicul mi-a spus că totul a decurs normal și mi-a confirmat că decizia de a face intervenția a fost cea corectă, întrucât una dintre bride era deja înconjurată în jurul mâinii copilului“, își amintește mama.

Sarcina a fost monitorizată cu multă atenție în continuare, pentru a observa cum se dezvoltă extremitatea afectată. Chirurgia fetală poate avea unele riscuri: naștere prematură, infecții, sângerări.

Ce se poate întâmpla din cauza bridelor amniotice

Benzile se pot înfășura în jurul degetelor de la mâini sau picioare, rezultând amputația acestora. Piciroul strâmb poate apărea atunci când brida încercuiește piciorul, în timp ce înfășurarea în jurul brațelor determină amputații majore.

Un îngeraș de copil născut prematur a luptat pentru viață

Când o vezi pe Maria, o fetiță cu păr roșcat și ochi albaștri, nu ai crede că la naștere avea doar 790 de grame și 30 de centimetri. Astăzi, are 3 ani, este încă mititică și slăbuță, pentru vârsta ei, dar compensează când începe să vorbească.

Până la 22 de săptămâni, Irina, mama Mariei, a avut o sarcină normală și de-abia aștepta să-i vină pe lume micuța comoară. În timpul unei ecografii, a descoperit că fetița ei avea o întârziere de dezvoltare de 10 zile. A tot sperat că pe parcurs Maria va recupera retardul, însă visele i-au fost spulberate odată cu trecerea timpului, când ritmul de creștere a încetinit, pentru ca în final să se oprească.

Fiecare zi, o mică victorie

Irinei i s-a spus că probabil nu va depăși 26 de săptămâni de sarcină, însă travaliul s-a declanșat la începutul săptămânii 31. Maria a fost o luptătoare din prima clipă. Nu a avut nevoie de mască de oxigen și nu a făcut nicio infecție. Au urmat, însă, 9 săptămâni petrecute în incubator, în secția de terapie intensivă prematuri de la Spitalul „Cantacuzino“. A avut două hemoragii intracraniene, a suferit o anemie și a fost hrănită printr-o sondă introdusă în stomac. În primele două luni din viața Mariei, Irina a trăit mereu cu frică. „Coboram noaptea să văd dacă lumina era stincă în secția de terapie intensivă, pentru că asta îmi spunea că totul este în ordine. Iar când era anunțată urgență în terapie intensivă…ne uitam unele la altele, noi, mamele și sunt convinsă că fiecare dintre noi își zicea: «Dă, Doamne, să nu fie al meu!»“, mărturisește Irina.

Sprijinul cadrelor medicale a fost nepreșuit. Atât pe perioada sarcinii, cât și după naștere, Irina a știut în orice moment la ce să se aștepte.Medicii i-au explicat riscurile nașterii premature, precum și ce analize și proceduri îi sunt făcute fetiței și în ce scop. „Alături mi-au fost și asistentele care m-au ajutat să-mi canalizez gândurile și energia pe ceea ce puteam face pentru copilul meu și nu de puține ori m-au alinat cu o vorbă bună“.

După externare, Maria a fost nevoită să urmeze ședințe de kinetoterapie și a făcut primii pași la vârsta de 1 an și 8 luni. Acum vorbește cursiv, are 10 kilograme, șiadoră baletul.

O dietă de proastă calitate a mamei este asociată cu depresia post-partum

O dietă de proastă calitate în sarcină este asociată cu anemia, cu oboseala şi poate duce la forme deosebit de periculoase de depresie post-partum, a afirmat pentru Agerpres medicul specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice Ruxandra Pleşea.

„După ce toate resursele au mers către bebe, mama poate să rămână cu deficit de micronutrienţi şi atunci, dacă îţi aşterni bine încă de timpuriu, din pre-sarcină, sarcină şi alăptare pe mai târziu, cu un ecou de câţiva ani, poţi să te simţi bine în continuare. Altfel, o dietă de proastă calitate este asociată cu depresia post-partum, cu anemia, cu oboseala, depresia post-partum putând merge până la forme deosebit de periculoase. Dieta potrivită dar şi suplimentarea s-a dovedit prin studii că are un impact deosebit de benefic pentru a preîntâmpina sau ameliora gravitatea acestui lucru”, a declarat medicul.

Cum trebuie să fie dieta?

Ruxandra Pleşea a explicat că mamele, atunci când alăptează, au nevoie de o suplimentare calorică, „dar numai 500 de kilocalorii în plus faţă de linia de bază a unei diete echilibrate din pre-sarcină, practic un sendviş în plus”.

„Dieta trebuie să fie foarte echilibrată, atât din punct de vedere al macronutrienţilor – proteine, glucide, lipide, dar şi din punct de vedere al micronutrienţilor – vitamine, minerale şi alţi fitonutrienţi, pentru că toate împreună o fac pe mamă să se simtă mai bine, să poată să facă faţă efortului de a produce lapte şi al stresului care apare în acele zile imediat post-partum. Sunt anumiţi nutrienţi cheie care, dacă există în dieta mamei, prin alăptare ajung şi la nivel de bebeluş. Este vorba despre acizii graşi, de tip Omega 3, ca sursă fiind peştele gras, oceanic, crescut în libertate, oul ecologic, dar şi un supliment de bună calitate – luteina şi zeaxantina, doi fitonutrienţi care s-a dovedit că au un aspect foarte important în dezvoltarea cerebrală, vizuală a bebeluşului. (…) Dacă mama are un nivel bun de vitamina D, acesta va ajunge şi la făt. Prin dieta mamei se poate influenţa practic dezvoltarea bebeluşului, toate resursele mamei ducând spre fabricarea unui lapte de calitate”, a arătat specialistul.

Medicul a precizat că dieta mamei trebuie să cuprindă cele trei mese principale ale zilei, cu una – două gustări între mese, din care să fie cât mai mult excluse dulciurile.

„Capcana este mare atunci când treci la dulciuri. Sunt şi alimente nocive, care afectează şi impactează negativ nutriţional, este vorba de mâncarea prăjită, pane, procesată. (…) O dietă trebuie să fie echilibrată, fără exces de dulce, nu hiperproteică. (…) Mai este vorba şi despre calitatea alimentelor – uneori degeaba mănânci caloric dacă nutriţional, informaţia nutriţională din acele alimente nu este la standarde înalte”, a subliniat Ruxandra Pleşea.

Ea a susţinut că, pe lângă dieta pe care o are o mamă, trebuie să existe şi „o suplimentare, cu o formulă basic de multivitamine şi multiminerale”. „Acest lucru poate conferi o pavăză împotriva unor probleme care apar şi care sunt asociate cu această etapă delicată”, a spus medicul nutriţionist. 

A devenit mamă, deși suferă de o boală autoimună

La numai 27 de ani, Simona din Sibiu a fost diagnosticată cu o boală cruntă, imprevizibilă: scleroza multiplă. Dar nu a lăsat boala să-i conducă viața, așa că a dat naștere a doi copii și este în continuare o fire optimistă.

Boala aceasta, incredibil de parșivă, și-a făcut loc în viața Simonei de aproape 10 ani, iar acum femeia ne povestește prin ce-a trecut. Scleroza multiplă este o afecțiune în care corpul își atacă propriile celule, cauzând probleme la nivelul creierului și măduvei spinării. Dar se manifestă diferit de la o persoană la alta.

Printre alte afecțiuni de numără tulburări de echilibru, de vedere, auditive, dar și paralizii ale membrelor. Prima problemă în cazul Simonei a fost paralizia părții drepte a feței, după o perioadă foarte stresantă la serviciu. Un RMN a scos la iveală leziuni demielinizante pe creier, dar Simona a considerat că este o eroare medicală.

Peste un timp a născut un băiețel sănătos. „În perioada în care învăța să meargă am început să nu-l mai văd. Adică, cu unul din ochi vedeam neclar, iar în semiumbră nu reușeam să-i disting fața.“, spovestește Simona.

A făcut un alt RMN și atunci diagnosticul a fost confirmat. Un program național a ajutat-o la vremea respectivă să urmeze un tratament cu interferon pentru încetinirea evoluției bolii, care ar fi costat-o 15.000 de euro pe an.

Susținută de cei dragi

A început să caute să afle mai multe despre boală. A aflat că persoanele afectate de această boală pot duce o viață normală, dar periodic, cu o frecvență ce nu poate fi stabilită, de la luni până la ani, apar puseuri mai mult sau mai pușin agresive, fiindu-i afectată calitatea vieții. „După o perioadă de acceptare, în care am trecut și prin depresie, am început să fac haz de necaz, spunându-mi că este boală care nu mă omoară, doar îți mai pică una-alta pe drum. Trebuie să știi ce fac alte persoane aflate în aceeași situație, să cauți grupuri de sprijin și viața poate fi frumoasă, chiar și cu o astfel de boală“.

„Înveți să vezi altfel viața“

Nu după mult timp, a dat naștere unui al doilea copil, chiar dacă se afla în perioada de tratament. Își făcea griji în privința sănătății copiilor, dar a fost un moment în care s-a liniștit. „Dacă boala nu este avansată sau agresivă, copiii se nasc sănătăoși, boala nefiind transmisibilă. E greu când îi dai pe copii în leagăn și să te bucuri alături de ei când ai vertijuri, nu poți urca pe munși cu ei dacă ai deficiențe locomotorii, dar rămâi alături de ei. Poți învăța să privești lucrurile cu optimism. Eu pot, și cred că oricine poate!“, conchide Simona.