Îndrăgostirea la vârsta adolescenței este adesea dificil de gestionat fiind o primă experimentare a unor emoții noi care generează schimbări în diferite planuri ale vieții. Adolescenții se autoevaluează prin prisma relațiilor pe care le leagă în această etapă a dezvoltării lor și, de multe ori, lipsa reciprocității îi face să se judece dur, să își scadă stima de sine și încrederea în propria persoană. În cazul în care există reciprocitate, adolescenții se simt apreciați, importanți și se bucură la gândul că îi pasă cuiva de persoana lor.
Având în vedere că echilibrul în viață este realizat din opoziția celor doi poli – pozitiv și negativ, atât emoțiile pozitive cât șI cele negative sunt firești, important însă este să nu ne lăsăm copleșiți. În experiența îndrăgostirii ne aflăm într-un registru emoțional în care nu au rezonanță argumentele din registrul rațional și asta este valabil atât în adolescență cât și la maturitate. Astfel, ajungem la întrebarea: cum învățăm să facem față emoției dacă nu funcționează argumentele raționale? Și aici ajungem la conștiința faptului că educația emoțională este necesară, se face devreme și limitele sau granițele în relații se stabilesc de timpuriu. Sunt două aspecte importante la care vreau să fac referire: toleranța la frustrare și modelul de relaționare oferit de părinți.
Toleranța la frustrare se construiește în procesul de creștere și dezvoltare a copilului care trebuie să știe să facă față provocărilor, refuzurilor, respingerilor, să știe să gestioneze o emoție negativă fără a se răni pe sine sau pe alții. Stabilirea regulilor ferme în educație și respectarea lor cu strictețe îl vor pune adesea pe copil în situații inedite care vin la pachet cu o paletă diversă de emoții pozitive și negative iar el va învăța nu doar bucuria și fericirea ci și furia, tristețea, va trăi nemulțumiri sau dezamăgiri. Astfel, când crește și ajunge la vârsta adolescenței, experiența îndrăgostirii îi poate aduce orice emoție din paleta vastă pe care o cunoaște deja și pentru care s-a antrenat îndelung.
Modelul de relaționare este cel inspirat de noi, adulții din casă. Dacă îi oferim copilului un model corect de relaționare în cuplu, acesta va urma tiparul ca fiind “normal”. Și în cuplu trebuie să existe reguli care se bazează pe respect, prietenie, susținere reciprocă iar acestea vor deveni valori și pentru copiii care cresc în acest tip de familie.
E dificil pentru adolescenți să exprime ceea ce simt atunci când se îndrăgostesc din teama de a fi respinși și, deși derulează în mintea lor un întreg scenariu privind o relație ideală cu persoana pe care o admiră sau de care se simt atrași, nu reușesc să inițieze un dialog, să se apropie și nu știu care ar fi formula adecvată de a aborda o persoană. Nevoia de înțelegere și de acceptare este pregnantă în această etapă de viață și susținerea din partea adulților din viața lor ar fi de mare ajutor dar adolescenții obișnuiesc să se destăinuie prietenilor de vârstă apropiată cu care simt ca rezonează.
Motivele pentru care adolescentul evită să povestească cu părinții despre ceea ce simte sau despre relațiile lui sunt diverse însă cea mai frecventă problemă este modul în care reacționează aduții, faptul că își exprimă nemulțumirea față de alegerea pe care adolescentul a făcut-o, îl critică pe el sau pe persoana aleasă de el ca parteneră. E necesar să îi ghidăm pe adolescenți, să îi ascultăm, să îi susținem și să îi ferim de a face alegeri greșite dar pentru asta trebuie să învățăm care este limbajul potrivit și cum să facem asta fără să lezăm pe nimeni și mai ales fără să distrugem comunicarea părinte-adolescent. Îi putem feri de relațiile toxice ajutându-i să înțeleagă beneficiile și dezavantajele relației, ajutându-i să aducă în planul conștient ceea ce simt și ceea ce își doresc de fapt.
Și, dacă tot vorbim de antrenament în vremea copilăriei, pentru a face față emoțiilor și provocărilor vieții, să nu omitem să amintim aici și despre antrenarea părinților pentru a putea purta discuții constructive și clarificatoare cu adolescentul din casă pe teme de atracție, sex, relații, dezamăgiri sau infidelitate, despărțire și “reconfigurarea traseului” sau depășirea unui astfel de moment. Nu toți părinții știu cum să abordeze aceste teme deși sunt necesare și, de asemenea, nu toți părinții înțeleg că timpul și-a făcut datoria și a transformat copilul din casă într-un adolescent cu alte nevoi, cu alte dorințe. Toate acest lucruri se învață și atunci când pare dificil de discutat astfel de subiecte, vizita la psiholog poate constitui un real ajutor.