Începând cu perioada postcomunistă a anilor 90, pe fondul frământărilor socio-economice, a degringoladei culturale și a înțelegerii confuze a termenului „de libertate” societatea românească să scindat în două clase sociale, proletariatul clasic submisiv și „mica burghezie” formată din vechea nomenclatură și foștii factori de conducere din întreprinderi economice, două clase inegale, ierarhizate.
Pe fondul scăderii accentuate a nivelului de trai au luat naștere jocurile piramidale, cazinourile, aparatele mecanice, Bingo, pariurile sportive toate desenând himera îmbogățirii facile fără efort. În goana după libertate, a omului care nu trebuie să dea explicații nimănui sa născut stereotipul jucătorului de noroc. Jocul patologic de noroc, ludomania, este tulburarea de control a impulsului de a juca, dorința urgentă chiar atunci cand ei știu ca jucatul le provoacă suferință sau în ciuda consecințelor negative, financiare și relaționale.
Dependența este susținută și de asocierea adicțiilor de jocurile de noroc, alcool, droguri și/sau medicamente generând modificări neurochimice. Sunt predispuși să dezvolte pe lângă dependențe și probleme psihiatrice, depresia și anxietatea, tentative de suicid și dificultățile relaționale.
Jucătorii dependenți prezintă anumite caracteristici, pe lângă cea de bază, mirajul îmbogățirii fără efort și evadarea din realitate, neasumarea responsabilităților, pierderea autocontrolului și a controlului, negarea sau minimalizarea problemei, împrumuturile de bani, nesiguranța și imaturitatea emoțională.
Abuzul și violența domestică sunt frecvente în familiile în care sunt prezenți acești jucători, conducând la o dezvoltare emoțională neadecvata a tuturor participanților în conflict și la un risc crescut de comportament compulsiv al jucătorului. Schimbările comportamentale ale jucătorului includ stări de agitaţie și agresivitate, violenţă și modificări fiziologice.
Abordarea psihoterapiei integrative începe cu diagnosticarea corectă prin evaluarea stării de sănătate mintale pentru a identifica dacă acesta a fost afectat cognitiv cu ajutorul chestionarelor, scalelor care măsoară motivația, percepția și a protocoalelor de interviu dedicate. Interviul Motivațional interpretat și ajustat în manieră proprie pregătește clientul având scop adaptarea intervenției la nevoile și caracteristicele clientului. Ca și principii ale Interviului Motivațional enumăr: creștere încrederii în eficacitatea sa, exprimarea empatiei, evidențierea discrepanțelor dintre comportamentul prezent și obiectivele de perspectivă. Prin folosirea strategiilor de explorare și susținere cum ar fi: Ascultarea reflexivă, utilizarea întrebărilor deschise, sintetizarea verbalizării, suportivitatea.
Se utilizează strategiile de lucru cu ambivalența clientului în procesul conștientizării de către client a propriei motivații. Cele mai uzuale strategii sunt: elaborarea, utilizarea extremelor, balanța regională, explorarea viitorului, dialogul, explorarea valorilor și feedback-ul.
În abordarea rezistențelor se folosește reflectarea amplificată, reflectarea simplă, oglindirea, autodezvăluirea, dubla direcționare, redactarea, resemnificarea, paradoxul terapeutic.
Urmează consolidarea angajării în schimbare, prin scăderea rezistenței, întărirea alianței terapeutice, stabilirea scopurilor și a variantelor de acțiune, construirea de planuri.
Ultima fază este menținerea și evitarea recidivei. Se consolidează și menține comportamentul nou structurat: clientul nu mai joacă și menține abstinența. Împotriva apariției recidivei se identifică situațiile de risc și folosirea unor metode de coping, precum și discuțiile deschise cu familia și desemnarea unei persoane de suport, grupul de suport, realizarea unui jurnal și consemnarea apariției tentației, analiza funcțională care cuprinde tipurile de situații în care are loc recăderea(locații, anturaj, pierderile de bani, momentele zilei când are loc evenimentul, timp jucat, gânduri automate, emoții, )
Scopul terapie este de a restructura modul de viață pentru menținerea abstinenței cu acțiune directă în organizarea timpului, activități recreative, abilități sociale, înlocuirea comportamentului maladaptativ, consiliere vocațională pentru clienții care nu au un loc de muncă sau consideră locul de muncă nesatisfăcător,restaurarea încrederii în sine, responsabilitatea pentru schimbare, conștientizare, de a consolida motivația, reconsiderarea familiei.
Procesul este de lungă durată cu prognoză favorabilă, depinzând și de limitele, spontaneitatea, receptivitatea, umorul, creativitatea și de gradul de implicare al terapeutului.
Lucian Roșu este psiholog-psihoterapeut integrativ, urmează o specializare în suport paliativ pentru pacienti incurabili și/sau aflați în fază terminală. Este dedicat voluntariatului având ca țintă îngrijirea paliativă pediatrică și dezvoltarea personală a copiilor cu dizabilități motorii și hipoacuzici aflați în centre de plasament. Are în proiect tipărirea unei cărți de povești terapeutice și a unui manual de intervenție psihoterapeutică.
Articole anterioare: