Auzim adesea expresia “sunt stresat/ă” și nimic nu ne sună neobișnuit mai ales dupa doi ani de pandemie, după stârnirea conflictelor militare din lume și în așteptarea unei posibile crize economice. Stresul prelungit este cel care ne face să trăim pregnant și hiperbolizat fiecare emoție negativă. Dacă ne-am face o analiză a comportamentelor, credințelor și atitudinilor personale pe care le aveam în urmă cu doi ani și le-am compara cu cele pe care le avem acum, am constata o serie de schimbări și, probabil anxietatea este ceea ce au astăzi în comun marea majoritate a oamenilor. Astfel, lipsa de răbdare, nervozitatea, furia se manifestă mai puternic și uneori chiar vedem cum este afectat modul în care relaționăm cu ceilalți. Obișnuim să observăm schimbările de dispoziție ale celor din jur, în special ale membrilor familiei și să le reproșăm tot felul de neajunsuri fără să ne dăm seama și de propriile noastre schimbări.
În cei doi ani de pandemie, stând de vorbă cu copii, adolescenți și părinți, am aflat că multe dintre temeri sunt legate de viitorul ce pare destul de puțin predictibil pe multe planuri dar și de problemele de comunicare pe care generațiile le au cu atât mai mult cu cât nerăbdarea sau intoleranța la frustrare au sporit.
Amalgamul de emoții nesănătoase au schimbat relațiile și calitatea vieții multora dar, oricât am fi de conștienți că această perioadă se va încheia la un moment dat, este important să știm cum să îi facem față astfel încât să putem câștiga ceva din această experiență. Pe de alta parte, mulți dintre părinți trăiesc un sentiment de vinovăție sau de neputință din cauza faptului că nu știu ce explicații rezonabile și în același timp liniștitoare să ofere copiilor în legătură cu conflictele militare sau cu alte pericole despre care se discută în toate mediile pe care copiii le frecventează sau despre care aud la televizor. Ce e de făcut? În primul rând trebuie să știm că trecutul este cel mai bun predictor pentru viitor, deci ar trebui să ne uităm la modul în care oamenii au făcut față unor provocări de-a lungul istoriei dar și la modul în care noi înșine ne-am descurcat în situații dificile. În al doilea rând este necesar să echilibrăm balanța emoțiilor astfel încât, din postura de adulți să putem fi suportivi pentru copii. Cum ajungem la acest echilibru: analizând, temperând și normalizând propriile emoții și, daca ni se pare dificil, putem face acest lucru cu ajutorul unui psiholog sau a unui psihoterapeut. În al treilea rând trebuie să acordăm atenție micilor bucurii sau obiectivelor noastre pe termen scurt pentru că, așa cum știm, construirea planurilor și focusarea pe strategie ne ajută să ne echilibrăm emoțional și să ne mobilizăm.
Deși un părinte imi spunea recent că se simte naufragiat într-un ocean al emoțiilor căruia crede că nu știe el însuși cum să îi facă față, am remarcat în cele relatate de acesta că a găsit metode potrivite de a oferi copilului său suport însă ceea ce îi lipsea adultului era feedbackul, echilibrarea proprie și încurajarea de a continua. Atunci când aflăm că avem resurse personale neexplorate încă și o mare capacitate de reziliență e ca și când descoperim că avem o centură de siguranță și astfel ajungem să ne simțim mai încrezători în noi înșine.
Despre ce putem face cu frica, panica și anxietatea în situații de criză, vom afla în articolul de săptămâna viitoare.
Până atunci aveți grijă de sănătatea voastră fizică și psihică!
Psiholog-psihoterapeut Lorena Diaconescu
Articol anterior: Psiholog Lorena Diaconescu: Altfel de sărbători