10 C
București

Emoții, colecția de toamnă-iarnă

Importante

Venirea toamnei ne-a găsit cu bateriile încărcate și în formă optimă după o vară plină sau cel puțin așa vrem să credem. Dar astăzi vacanțele/concediile reprezintă noi surse de stres, cauze de frustrări, de decizii împovărătoare și de lipsă de satisfacție. Pare că am pierdut sensul ideii de relaxare autentică.

Așa cum știm toamna aduce după sine astenia de toamnă și schimbările de dispoziție care pe unii îi afectează mai mult, pe alții mai puțin dar face parte dintr-un proces de adaptare la anotimpul rece. E important felul în care ne facem “setările” respectiv cum ne pregătim emoțional pentru sezonul rece astfel încât să percepem venirea toamnei nu ca pe o pierdere a distracțiilor din timpul verii ci ca pe un nou început, timpul potrivit pentru planuri noi, ca pe un restart sau ca pe o trecere într-o etapă nouă a evoluției  noastre.

Nici nu apucă bine să treacă astenia de toamnă că deja se anunță din vreme depresia de sărbători în buna măsură favorizată de pregătirile de Crăciun mult prea timpurii pe care le observăm în jurul nostru. Astăzi, sărbătorile au devenit “comerciale”, sunt ocazii de câștig pentru foarte mulți, dar efectele asupra noastră nu sunt chiar atât de bune.

Apariția ornamentelor de brad și chiar a brazilor de Crăciun în magazine sau pe străzi, cu doua luni înainte de sărbătorile de iarnă tocesc emoția, o reduc dramatic și ajungem în prag de sărbători deja obosiți și plictisiți. Dar nu facem această analiză în plan conștient ci ne rezumăm la a constata că “nici Crăciunul nu mai e ce-a fost” și nici sărbătorile nu ne mai bucură”. Ba da, sărbătorile sunt ocazia perfectă pentru a ne bucura împreună cu familia, cu cei apropiați, un moment potrivit pentru iertare și pentru rezolvarea unor diferende în relațiile de familie sau de cuplu. Sărbătorile sunt despre iubire, despre ceea ce simțim, nu despre ceea ce avem.  Dar goana nebună printre brazii de noiembrie și steluțe colorate împrăștiate în tot orașul, ne conduce cu entuziasm către momentul sosirii lui Moș Nicolae dar deja triști și obosiți 3 săptămâni mai târziu, în întâmpinarea lui Moș Crăciun.

Pentru a ne bucura de emoțiile sărbătorilor de iarnă ar trebui sa fim echilibrați în așteptarea lor, să nu căutăm trăirea mai devreme a unui moment care încă nu a sosit și să ne facem planuri care ne vor aduce cu adevărat o emoție pozitivă, planuri de a primi și de a oferi bucurie.

Până miercurea viitoare, nu uitați să aveți grijă de sănătatea voastra fizică și mentală!

Psihoterapeut Lorena Diaconescu

Lorena Diaconescu este psiholog, lucrează în domeniul psihoterapiei dar alocă și foarte mult timp dezvoltării personale cu grupuri de copii și adolescenți. A urmat studiile Facultății de Psihologie a Universității București dar este licențiată și în științe juridice și științe economice. Consideră că instruirea în domenii diverse și formarea continuă sunt elemente importante în evoluția personală a oricărui om.

Articole anterioare:

“Sunt stresat(ă)” – o formulă tot mai uzitată

Comportamentul alimentar – factor de influență asupra sănătății fizice și psihice

Psiholog Lorena Diaconescu:Educația pentru sănătate, o necesitate de maximă importanță

Psiholog Lorena Diaconescu: Educația sexuală 2 – Riscurile necunoașterii

Psiholog Lorena Diaconescu: Educația sexuală – un subiect controversat

Psiholog Lorena Diaconescu: Dezvoltare personală pentru copii

Psiholog Lorena Diaconescu: Teatrul pentru copii – un instrument important în educația timpurie

Psiholog Lorena Diaconescu: Comunicarea online și dependența de gadgeturi – Partea II

Psiholog Lorena Diaconescu: Comunicarea online și dependența de gadgeturi – Partea I

Psiholog Lorena Diaconescu: Comunicarea cu adolescentul – misiune imposibilă?

Psiholog Lorena Diaconescu: Prietenie adevărată sau o relație toxică?

Psiholog Lorena Diaconescu: Relații sănătoase

Psiholog Lorena Diaconescu: Tulburările de comportament alimentar la copil și adolescent (Partea 2)

Psiholog Lorena Diaconescu: Tulburările de comportament alimentar la copil și adolescent (Partea 1)

Psiholog Lorena Diaconescu: Atenție! Anorexia poate ucide!

Psihoterapeut Lorena Diaconescu: Cum apare Bulimia și ce trebuie să facem.

Psihoterapeut Lorena Diaconescu despre tulburările de comportament alimentar

Psiholog Lorena Diaconescu: „ Mulți obișnuiesc să spună că au depresie atunci când sunt triști sau nefericiți”

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole