12 C
București

De ce simți că ți se „pune un nod în gât” și nu mai poți vorbi? Explicația psihologului

Importante

Ai trecut vreodată printr-un moment în care ai vrut să vorbești, dar pur și simplu nu ai reușit? Pentru unele persoane, senzația nu este doar emoție sau timiditate. În anumite situații, anxietatea poate fi atât de puternică încât vorbirea pare să se blocheze complet. Psihologul Sima Simina-Maria explică, conform Click!, ce este mutismul selectiv, cum îl putem diferenția de timiditate și ce opțiuni există pentru persoanele care se confruntă cu această problemă.

Când cuvintele nu mai ies, deși știi ce vrei să spui

Mutismul selectiv poate fi greu de înțeles pentru cei din jur. Persoana afectată poate comunica normal în unele situații, dar în alte contexte devine incapabilă să vorbească.

„Mutismul selectiv este incapacitatea persoanei de a articula, în momente și contexte care creează o stare de anxietate ridicată”, explică psihologul Sima Simina-Maria.

Este important de înțeles că nu este vorba, pur și simplu, despre refuzul de a comunica. Persoana poate ști foarte bine ce vrea să spună, însă anxietatea produce un blocaj care face dificil sau chiar imposibil răspunsul verbal.

Experiența poate fi asemănată cu ceea ce oamenii descriu în limbajul de zi cu zi drept un „nod în gât”.

„În lipsa unui model, oamenii au inventat expresia mai sus menționată, pentru a denumi incapacitatea de a vorbi, în anumite situații”, spune psihologul.

Mutism selectiv sau timiditate? Diferența este importantă

Timiditatea este o reacție umană obișnuită. O persoană timidă poate avea emoții, poate evita anumite interacțiuni sau poate vorbi mai puțin atunci când se află într-un grup.

În cazul mutismului selectiv, însă, problema merge mai departe: apare un blocaj repetat al vorbirii în anumite contexte, de regulă în legătură cu anxietatea.

De exemplu, un copil poate vorbi liber acasă, cu părinții, dar poate să nu spună niciun cuvânt la școală. Un adult poate comunica fără probleme cu oamenii apropiați, dar poate întâmpina dificultăți majore atunci când trebuie să vorbească în fața unui grup sau într-o situație pe care o percepe drept amenințătoare.

Prin urmare, faptul că cineva tace într-o anumită situație nu înseamnă automat că este timid. Contează frecvența, intensitatea și impactul asupra vieții de zi cu zi.

Ce se întâmplă în organism atunci când anxietatea devine prea puternică

Una dintre explicațiile pentru acest tip de reacție pornește de la modul în care creierul răspunde la pericol.

Amigdala are un rol important în procesarea amenințărilor și în declanșarea reacțiilor automate asociate stresului. Atunci când creierul interpretează o situație ca fiind periculoasă, organismul poate intra în modul „fight, flight or freeze” – luptă, fugi sau îngheață.

În cazul persoanei care intră într-o stare de „freeze”, reacția poate fi una de blocaj. Nu mai este vorba despre alegerea conștientă de a nu răspunde, ci despre dificultatea de a reacționa în acel moment.

Psihologul explică faptul că, în anxietate, „se întâlnește cel mai des răspunsul de freeze, care poate fi recunoscut prin incapacitatea subiectului de a întreprinde vreo acțiune”.

Această perspectivă este importantă mai ales în cazul copiilor. Un copil care nu răspunde la școală nu trebuie etichetat automat drept „neascultător”, „obraznic” sau „prea timid”. În spatele tăcerii poate exista o anxietate semnificativă.

Mutismul selectiv poate fi asociat cu anxietatea

Persoanele care prezintă mutism selectiv pot avea și alte manifestări de anxietate. De aceea, evaluarea situației trebuie să țină cont nu doar de faptul că persoana nu vorbește, ci și de contextul în care apare blocajul.

Pot exista teamă de evaluarea celorlalți, tensiune în situații sociale, evitare, dificultăți de interacțiune sau alte simptome specifice anxietății.

„Studiile arată că adulții sau copiii care suferă de mutism selectiv sunt mai predispuși ca, de-a lungul vieții, să dezvolte simptome de anxietate”, explică Sima Simina-Maria.

Asta nu înseamnă că fiecare persoană cu mutism selectiv va dezvolta automat o tulburare de anxietate, ci că există o legătură importantă între cele două fenomene și că simptomele merită evaluate.

Există tratament pentru mutismul selectiv?

Da. Psihoterapia poate reprezenta o componentă importantă a intervenției, iar metodele sunt adaptate în funcție de vârsta persoanei, de intensitatea simptomelor și de situațiile în care apare blocajul.

Printre abordările folosite se numără terapia cognitiv-comportamentală, care poate ajuta persoana să identifice și să gestioneze gândurile și reacțiile care alimentează anxietatea.

Însă intervenția nu se limitează la o singură formă de psihoterapie.

Psihologul Sima Simina-Maria vorbește și despre psihoterapia experiențial-unificatoare, prin care persoana poate explora situațiile care îi provoacă anxietate într-un cadru sigur.

„Clientul se poate proiecta, cu ajutorul terapeutului, în situația anxiogenă și o poate modifica până când capătă o formă care îi permite să se relaxeze și să gândească rațional”, explică psihologul.

Scopul unei astfel de intervenții este, printre altele, creșterea sentimentului de control și dezvoltarea încrederii că situațiile dificile pot fi gestionate.

De ce nu ajută să îi spunem unei persoane „vorbește!”

Atunci când cineva este blocat de anxietate, presiunea suplimentară poate face situația și mai dificilă.

„Vorbește!”, „Răspunde!” sau „Nu mai fi timid!” sunt reacții firești din partea celor care nu înțeleg ce se întâmplă, dar pot crește presiunea resimțită de persoana afectată.

În locul forțării, este mai util un mediu sigur, răbdare și, atunci când problema persistă, sprijin de specialitate.

În cazul copiilor, colaborarea dintre familie, școală și specialist poate fi deosebit de importantă. Obiectivul nu este ca micuțul să fie obligat să vorbească pe loc, ci să fie ajutat să reducă treptat anxietatea care împiedică exprimarea verbală.

Când ar trebui cerut ajutorul unui specialist

Dacă lipsa vorbirii apare constant în anumite contexte și afectează școala, serviciul, relațiile sau viața socială, situația nu ar trebui ignorată.

O evaluare psihologică poate ajuta la identificarea cauzelor și la diferențierea mutismului selectiv de timiditate, anxietate socială sau alte dificultăți de comunicare.

Cel mai important este ca persoana să nu fie făcută să se simtă vinovată pentru faptul că nu poate vorbi.

Uneori, tăcerea nu înseamnă că nu ai nimic de spus. Poate însemna că anxietatea a devenit, pentru acel moment, mai puternică decât capacitatea de a vorbi. Iar această problemă poate fi înțeleasă și abordată cu ajutorul potrivit.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole